Cuprins:
În afară de capacitatea de a raționaliza și de a folosi instrumente – oh, și chestia cu degetul mare opozabil – oamenii și pisicile negre nu sunt așa de diferiți. Suntem adesea neînțeleși (nu, pisicile negre nu sunt de fapt vrăjitoare deghizate), suntem ocazional indispuși și uneori ne place să împingem lucruri de pe diverse suprafețe (și ce dacă?!).
Nimic nu se compară cu sentimentul zdrobitor pe care îl obții atunci când deschizi din greșeală camera din față a telefonului și ajungi să te uiți la cele 8.000 de bărbii pe care le ai pentru o scurtă și devastatoare secundă.
Ai stat vreodată întins în pat dimineața, mult după ce a sunat alarma întrebându-te dacă pentru a plăti chiria, a cumpăra alimente sau a avea ceva bani de cheltuială, chiar merită să stai să îl asculți pe colegul tău de la finanțe cum îți povestește, din nou, despre călătoria lui în Grecia? Această este o luptă zilnică pentru mulți dintre noi, inclusiv pentru pisicile negre.
Asta este fața pe care o faci când încerci un accesoriu nou, puțin excentric pentru tine, dar te uiți în oglindă și realizezi că nu vei reuși niciodată să îți ieși din zona de confort vestimentară. Of!
De câte ori ți- ai forțat prietenii (sau partenerul) să îți facă o poză perfect naturală, deloc regizată dar foarte contemplativă, în fața unui perete interesant? Vom aștepta în timp ce îți verifici pagina.
Să asculți pe cineva la muncă cum încearcă să îți explice cum să îți faci treaba; să încerci să explici de ce nu ești într-o relație rudelor băgăcioase la fiecare adunare de familie; să te verifici câți bani mai ai în cont după o vacanță excelentă. Uneori este greu să îți ascunzi sentimentele.
Ți s-a întâmplat vreodată să asculți melodia ta siropoasă preferată în timp ce te uiți lung pe geam și pretinzi că ești protagonistul unei scene triste dintr-o comedie romantică?
De ce să mergi până în partea opusă a casei în loc să strigi la partenerul tău/copiii tăi/colegul de cameră să ducă ducă gunoiul sau să îți aducă sticla aia de ketchup de pe raftul de sus al frigiderului, nu-i așa?
În momentul în care prima frunză de toamnă cade dintr-un copac, intri în zona de “DE ACUM NU MAI MĂNÂNC DECÂT LUCRURI CU AROMĂ DE DOVLEAC PENTRU TOT RESTUL VIEȚII MELE. Unde este un Starbucks? Hai să mergem să culegem mere.”
Te-ai trezit vreodată brusc, într-o dimineață de duminică, îngrijorat de câți bani ai cheltuit pe pizza comandată când erai beat în noaptea dinainte? Exact așa fac și pisicile negre.
Dacă partenerului tău îi place sportul, jocurile video sau doar te ignoră uneori, probabil că ai petrecut ceva timp trăgând cu ochiul de pe marginea canapelei încercând să-i atragi atenția. Nu renunța niciodată. Este în continuare un comportament drăguț și afectuos!
Cel mai bun sentiment este acela când încerci o tunsoare nouă și simți că oriunde ai merge ești înconjurat de o strălucire caldă și frumoasă, și vrei să faci 100 de selfie-uri (pe care nu o să le vadă nimeni niciodată).
Această pisică reprezintă lupta internă a oricărui angajat în timpul unei conferințe de muncă dureros de lungă și plictisitoare care probabil nu este necesară: Îți dorești să îți dărâmi cana cu cafea de pe masa din sala de conferințe, dar în schimb încerci să fii atent la prezentarea în Power Point a colegei tale care mai aruncă din când în când cuvinte din jargonul de afaceri o dată la câteva minute.
Dacă locuiești în oraș, probabil ai țipat măcar o dată la oamenii zgomotoși de pe stradă care te-au trezit în mijlocul nopții.
Dacă ai copii, probabil ai țipat la omuleții zgomotoși care stau la marginea patului tău care te-au trezit în mijlocul nopții.
Dacă trăiești singur într-o suburbie și ai țipat la oamenii zgomotoși care te-au trezit în mijlocul nopții, casa te este probabil bântuită.
Citește și: Cum să-ți oprești pisica din a te mușca sau zgâria
Există ceva mai drăguț decât un cățel sau un câine? Da: un câine somnoros care…
Când câinii noștri nu au cel mai bun comportament, poate fi atât de greu să-i…
Alege jucăriile potrivite pentru câinele tău Jocul și mestecatul sunt comportamente naturale ale câinilor. Deși…
Cățeii de rase mari, cum ar fi labradorii, sunt atât de fericiți – și atât…
Dinții de câine se pot uza la fel ca dinții umani. Uzura dinților este relativ…
Sconcșii sunt mamifere originare din America de Nord și de Sud și sunt înrudite cu…