Sunt șanse destul de mari ca animalul tău de companie să se rănească cel puțin odată sau de două ori în timpul vieții lui. Câinii sunt adesea îndrăzneți, iar unii sunt chiar neînfricați. Majoritatea câinilor explorează lumea desculți și dezinhibați. Din păcate lumea este plină de lucruri care pot răni câinele. Accidentele se pot întâmpla, faceți tot posibilul să fiți pregătiți pentru ele.
Chiar dacă este o rană minoră sau severă este înspăimântător să-l vezi rănindu-se. Mergi la veterinar cât mai curând posibil după ce se întâmpla o accidentare. Păstrează la îndemână numărul de telefon al veterinarului și un număr de telefon pentru urgențe veterinare, ca să poți cere sfat și asistență.
În funcție de gravitatea accidentării e posibil să fie nevoie de administrarea primului ajutor. Chiar dacă totul pare în regulă este important să duci câinele la veterinar pentru o evaluare.
Acestea sunt câteva dintre cele mai comune accidentări văzute la câini și cum să le abordezi.
Trauma majoră
Cuprins:
Trauma este una dintre cele mai des întâlnite urgențe medicale. Trauma majoră poate cauza multiple răni asupra corpului atât intern cât și extern.
Să fie loviți de o mașină este o cauză frecventă ca traumelor majore la câini. După ce sunt loviți de o mașină mulți câini suferă de traumatism cranian, fracturi, dislocări articulare, răni interne precum sângerări sau traume ale organelor, răni ale pielii numite și julituri.
Căzăturile de la înălțime sau aflarea într-o mașină implicată într-un accident rutier de asemenea pot provoca traumatisme.
Pentru a preveni aceste tipuri de traume asigură-te că îți câinele în lesă când ești afară și nu-l lăsa să exploreze liber. Folosește o poartă sau o barieră dacă ai balcon deschis și evită să lași ferestrele deschide când ești plecat. Ține câinele în siguranță în mașină folosind centura de siguranță.
Dacă animalul tău trece printr-o traumă majoră ai putea fi nevoit să administrezi primul ajutor la fața locului. Apoi duci câinele la cel mai apropiat veterinar. Ar putea să fie mai bine să încerci să mergi direct la un spital veterinar de urgențe dacă este unul prin apropiere. Adesea au resursele necesare pentru a trata o traumă majoră.
Luptele între câini sau atacurile
Dacă animalul tău de companie se luptă cu alt câine ambii câini pot suferi răni serioase. În general luptele între câini și atacurile câinilor provoacă răni la nivelul pielii și al țesuturilor moi. Aceste răni variază de la minore la severe.
Dinții câinelui produc înțepături și sfâșieri la nivelul pielii. Rănile adânci pot afecta și țesutul subiacent, inclusiv mușchi și chiar oase. Deși majoritatea mușcăturilor se petrec întâi la gât, se pot produce la orice nivel al corpului. Răni de diferite amplitudini pot afecta capul, membrele, pieptul și abdomenul etc.
Câinii de talie mică, au tendința să fie accidentați mai grav după ce sunt atacați de câini mai mari. Dacă ai un câine de talie mică și acesta a fost ridicat și scuturat de alt câine, ar putea apărea probleme neurologice sau răni interne.
Dacă animalul tău a suferit o mușcătură, asigură-te că îl duci la veterinar cât mai repede cu putință. Câinii au o multitudine de bacterii în gură, așa că aproape întotdeauna rănile rezultate în urma mușcăturilor se vor infecta. De asemenea țesutul traumatizat în urma mușcăturii este mai ușor de tratat în prima oră după accidentare. Așteptarea prelungită poate să complice tratamentul și rana începe să se vindece incorect.
Rănile la ochi
Rănile la ochi sunt destul de comune la câini și se pot întâmpla din mai multe motive. Mulți câini se rănesc la ochi când aleargă prin și în preajma vegetației. Uneori, ochii câinelui pot fi răniți când sunt zgâriați de o pisică sau se luptă cu alt câine. O altă cauză des întâlnită este scosul capului ddin mașina aflată în mișcare. Resturile și mizeria de pe stradă și din aer poate răni ochiul cauzând abraziuni.
În cazul în care câinele are o rană la ochi poți să observi că stă cu pleoapele întredeschise, lăcrimează excesiv sau supurează, ochii sunt înroșiți și pot fi inflamați.
Rănile oftalmice se pot agrava cu rapiditate, așadar mergi la veterinar la primul semn de problemă. Dacă sunt depistate rapid multe răni ale ochilor pot fi tratate cu succes prin medicație.
Vezi și: Cele mai bune vase de mâncare pentru câini
Leziunea ligamentului încrucișat
Leziunea ligamentului încrucișat este una dintre cele mai obișnuite accidentări ale membrelor la câni. Ligamentul încrucișat este un ligament de stabilizare al genunchiului. Când se rupe sau este rănit în alt fel, produce dureri și instabilitate. Majoritatea câinilor vor ține piciorul ridicat atunci când ligamentul încrucișat este rănit. Unii vor pune puțină greutate pe picior, dar majoritatea nu vor putea să-și sprijine toată greutatea.
Doar un veterinar poate determina dacă animalul are o rană la ligamentul încrucișat. Câinii au aproape întotdeauna nevoie de chirurgie pentru a repara un ligament încrucișat rupt. Și mulți câini cu rupturi de ligament la un picior vor suferi ruptură de ligament și la celălalt picior. Din fericire, sunt mai multe opțiuni chirurgicale disponibile și rata de succes este favorabilă.
Alte răni ale membrelor
Sunt mai multe răni care pot afecta extremitățile câinelui. Multe dintre acestea vor provoca șchiopătarea. Gradul de șchiopătat iți spune dacă trebuie să mergi la veterinar de îndată. După o examinare, veterinarul poate recomanda o radiografie.
Șchiopătatul poate fi cauzat de fracturarea unuia sau mai multor oase ale membrului sau labei. Fracturile majore și dislocațiile articulare de obicei sunt destul de evidente. Totuși, fracturile minore ar putea să nu fie atât de evidente, în special fracturile fine care afectează oasele mici sau oase care nu susțin multă greutate.
O fractură este tratată prin stabilizarea și imobilizarea osului fracturat. Acestea se pot realiza prin aparat gipsat, atelă sau chirurgical prin fixarea unei plăcuțe sau șuruburi.
Câinele tău poate avea o rană a țesutului moale la picior (entorsă sau întindere). Aceasta se întâmplă adesea în urma unei aterizări greșite sau de la joacă, alergare. Tratamentul implică de obicei medicație și odihnă. Rănile mai serioase ale țesuturilor moi ar putea necesita chirurgie.
Răni ale coloanei vertebrale
Rănile coloanei la câini pot varia de la răni minore la cele severe. Problemele coloanei pot apărea de la traume minore sau majore. Unele pot apărea din cauza predispoziției genetice.
Boala discurilor vertebrale sau herniile de disc este des întâlnită la câini. Dacă un câine are probleme cu coloana, unul sau mai multe discuri intevertebrale se pot rupe sau hernia, cauzând inflamații care pun presiune pe măduva spinării.
Aceasta produce dureri și poate duce la paralizii. Mulți stăpâni observă mers împleticit sau incapacitatea de a merge (în mod deosebit la membrele posterioare). Semnele pot apărea treptat sau subit. În unele cazuri herniile discale pot fi controlate cu medicație și odihnă. Totuși cazurile mai serioase necesită chirurgie.
Leziunile bucale
Când câinii au leziuni ale gurii, este adesea din cauza a ceva ce au încercat să mănânce sau să mestece. Oasele, coarnele și copitele pot răni dinții, gingiile, limba și alt țesut moale. Oasele pot rămâne blocate între mandibulă și canini.
Chiar și mestecatul bețelor și crengilor poate duce la rănire. Nu este ceva neobișnuit să vadă câini cu bețe blocate în cerul gurii.(înțepeniți între molari)
Când se luptă, câinii își pot mușca fețele reciproc și pot produce răni ale gurii.
Rănile bucale minore, cum ar fi zgârieturi și tăieturi pot fi tratate cu medicație. Totuși, sfâșierile mai mari și fracturile dentare de obicei necesită chirurgie.
Vezi și: Cele mai bune aspiratoare pentru părul de animale
Tăieturile și zgârieturile
Nu este ieșit din comun pentru câinii activi să se taie sau să se zgârie. Rănile corpului pot apărea când aleargă pe lângă un obiect ascuțit, cum ar fi un cui în gard. Adesea câinii își rănesc labele călcând pe sticlă, pietre ascuțite, metal sau alte pericole. În unele cazuri, materialul rămâne încarnat în pernuțele labelor sau între degete.
Dacă animalul sângerează de oriunde, e cel mai bine să mergi la veterinar. O curățare temeinică este esențială pentru a elimina cât mai multe resturi și bacterii. Copcile pot fi necesare dacă rana este destul de mare. Dacă rămân resturi în rană, veterinarul poate fi nevoit să exploreze chirurgical locul și să le extragă.
Cel puțin, câinele va avea nevoie de antibiotice pentru a preveni infectarea. Veterinarii de asemenea au tendința să prescrie antiinflamatoare pentru dureri și inflamații.
Ruperea unghiilor
Mulți câini vor avea o unghie ruptă cel puțin odată în viață. Așa cum se zgârie și se taie, tot așa își pot prinde o unghie în ceva și să o rănească. Câinele își poate de asemenea răni o unghie și în grilajul cuștii de metal.
Câteodată unghia se despică pe jumătate. Alteori unghia se poate rupe parțial. Oricare dintre aceste scenarii este dureros și poate provoca sângerări.
În multe cazuri acestor câini trebuie să li se scoată unghia. De obicei veterinarii folosesc anestezic local și sau sedare pentru a preveni dureri suplimentare și pentru a relaxa câinele. Apoi, instrumente sterile sunt folosite pentru a tăia unghia din spatele punctului de fractură sau despicătură.
Câteodată, unghia trebuie tăiată lângă patul unghial. Sângerarea este oprită și se aplică un mic bandaj. Adesea câinii sunt trimiși acasă cu antibiotice și antiinflamatoare pentru dureri și inflamații.
Pentru a preveni rănirea unghiilor, ține unghiile câinelui tău tăiate scurt și fii atent pe unde merge.
Rănirea cozii
Rănirea cozii se întâmplă la câini în mod ocazional. De obicei, acestea rezultă în urma unei traume. Câinele ar putea în mod accidental să își prindă coada undeva (cum ar fi o ușă). Coada poate fi mușcată de un animal sau călcată de cineva.
Unii câini, în mod deosebit cei de talie mare, au ceea ce unii veterinari numesc ,,coadă veselă”. Asta se întâmplă când o coadă mare și grea se lovește de suprafețe tari atât de mult încât cauzează contuzii și zgârieturi.
Aceste tipuri de răni ale cozii pot fi dificil de tratat. Atunci când câinele se simte destul de bine încât începe să dea din nou din coadă, este probabil ca să o rănească din nou. În funcție de severitatea rănii, vindecarea poate dura săptămâni sau luni și poate necesita folosirea bandajelor, gulerelor și ținerea în cușcă.
În altă situație, poți observa coada câinelui că atârnă fără viață fără un motiv aparent. Asta se numește sindromul cozii ,,leșinate” și poate fi rezultatul unei întinderi musculare minore. O coadă flască se poate întâlni după ce câinele a înotat mult.
Totuși, poate fi pur și simplu rezultatul datului din coadă în mod excesiv. Sindromul acesta de obicei trece de la sine după câteva zile. În cazul în care coada nu își revine la normal după câteva zile, este indicat să mergi la veterinar.
Citește și: Cea mai bună hrană pentru câini