Ce legătură au instinctele câinelui cu comportamentul de vânătoare?
Comportamentul de vânătoare canin se referă la acele acțiuni care permit câinelui să detecteze și să captureze pradă. Câinii au evoluat ca vânători pentru a supraviețui, iar toți câinii moderni se nasc cu o agresivitate prădătoare înnăscută și abilități specifice pentru vânătoare.
Acest lucru se aplică atât în cazul în care câinele este un animal sălbatic care trăiește liber și se bazează pe aceste comportamente pentru a mânca, cât și în cazul unui cățeluș de casă răsfățat care nu vrea niciodată mâncare pentru cățeluși. Multe comportamente de joacă folosesc aceleași tehnici că cele folosite la vânătoare.
Dar instinctul singur nu face ca fiecare câine să fie un vânător de succes. Nu toți câinii au aceleași abilități de a vâna, iar tehnica este învățată doar prin practică. Fiecare cățeluș își îmbunătățește tehnica prin jocuri sau urmărind exemplul unui adult. Chiar și câinii care nu au fost niciodată nevoii să vâneze pot învăța să devină vânători de succes la maturitate.
De ce vânează câinii
Cel mai probabil cățelul care stă acum în poala ta nu are nevoie să vâneze pentru a supraviețui, iar astăzi, majoritatea câinilor nu vânează neapărat să mănânce. Foamea nu declanșează comportamentul; sunetul, mirosul sau vederea prăzii în mișcare este cel care oferă stimulul.
Chiar și un câine de casă răsfățat reacționează la o veveriță care sare, la mișcarea frunzelor sau la mirosul unui iepuraș speriat într-un tufiș. Nevoia de a urmări și a prinde prada este înrădăcinată în psihicul canin.
Pentru majoritatea câinilor, mirosul este esențial pentru comportamentul de vânătoare și este utilizat atât pentru identificarea cât și pentru localizarea prăzii. Vederea și auzul joacă și ele un rol important. Aceste componente rafinate folosite individual sau împreună compun repertoriul de vânătoare al câinelui.
Cum vânează câinii
De obicei, simțul mirosului cățelușului tău îl avertizează asupra prezenței prăzii pe care o poate găsi mergând pe urmele mirosului. Acest lucru îl poate face stând cu capul ridicat și adulmecând aerul sau din postura cu nasul pe sol.
Pe măsură ce se apropie de țintă, câinele își încetinește mersul și își coboară capul adoptând poziția de atac. Ochii rămân lipiți pe pradă și câinele rămâne nemișcat cu corpul îndreptat spre țintă. Vei putea observa acest comportament extrem de dezvoltat în rasele de câini de vânătoare precum Bracul German.
Odată ce se află în raza de atac, câinele va alunga pasărea sau iepurașul din ascunzătoare. Din nou, unele rase de câini cum ar fi Setterul Irlandez, au această abilitate foarte dezvoltată. Cockerul Spaniel este cunoscut pentru îndemânarea lui, speriind păsările sau rozătoarele pe care le vânează și făcându-le să fugă din ascunzători.
Încercarea prăzii de a scăpa determină impulsul de urmărire al vânătorului. Câinele va alerga animalul, folosindu-și rezistența pentru a-l epuiza. Atunci când lucrează în haite, câinii individuali pot alerga prada mare în ture până când aceasta renunță sau o conduc spre fălcile înfometate ale compatrioților. Câinii de turmă, precum Border Collie, folosesc acest instinct pentru a ghida oile sau vitele unde doresc să meargă.
Capturarea prăzii
Câinii își folosesc maxilarele puternice și dinții ascuțiți pentru un atac fulgerător. Dar, de obicei, atacul mușchilor gâtului și umerilor oferă lovitura letală; când câinele apucă animalul și îl agită furios, o face pentru a-i rupe gâtul. Cățelușul tău poate folosi aceeași tehnică scuturând umplutura dintr-o jucărie sau pătură preferată.
Prada mai mare necesită o tehnică diferită, dar aceasta este rareori vânată de câini domestici. Lupii, de exemplu, pot în primul rând să incapaciteze prada foarte mare, cum ar fi un ren, atacându-i picioarele, apoi torsoul.
Ogarilor le place se își alerge prada, cum ar fi căprioarele până la epuizare înainte de a iniția atacul. Animalul vânat slăbește pur și simplu datorită pierderii de sânge și este ușor de doborât. Câinii mănâncă prada la fața locului, dar pot transporta animale mici acasă atunci când au cățeluși de hrănit. Retrieverii sunt experți în aducerea prăzii – sau a jucăriilor.
Comportamente de vânătoare eliminate
Nu toate comportamentele prădătoare de vânătoare sunt observate la toți câinii. Unul sau mai multe dintre aceste comportamente, cum ar fi găsirea, urmărirea, țintuirea, ghidarea/conducerea, atacarea, uciderea și aducerea, au fost sporite sau eliminate din anumite rase de câini prin procesul de domesticire.
Aceste schimbări se potrivesc mai bine anumitor rase specifice pentru a servi mai bine oamenilor. La majoritatea raselor, comportamentele de atac și ucidere au fost inhibate, în timp ce celelalte îmbunătățite.
De exemplu, Bloodhound-ul a fost reprodus în mod selectiv pentru a fi un urmăritor expert, și are simțul mirosului foarte dezvoltat – nu îi prea pasă de altceva. Ogarii cum ar fi Afganul, Saluki și Ogarul Englez, și mulți dintre Terrieri, reacționează mai mult la mișcare decât la miros și se bazează pe vedere pentru a urmări prada. Primii sunt rase care iubesc urmărirea, în timp ce cei din urmă reacționează similar pisicilor cu tehnicile de alergat și sărit.
Câinii ciobani cum ar fi Ciobănescul Australian urmăresc, se holbează și aleargă turma pentru a o ghida, dar comportamentul final de atac/ucidere a fost eliminat. Comportamentele raselor “de vânătoare” au fost perfecționate la anumite rase care pot localiza prada pentru vânătorul uman (Pointerii și Setterii), precum și cei care aduc prada acasă (Retrieverii și Spanielii).
Unii câini, precum lwabradorii au fost învățați să își inhibe mușcăturile pentru a nu deteriora vânatul în timp ce îl recuperează. Totuși, unii vânători precum Ogarul de Vânătoare Englezesc chiar și astăzi încă își atacă și omoară prada.
Mâncarea vânatului
Mâncarea vânatului sălbatic expune câinii la riscul de paraziți, cum ar fii tenia sau viermii rotunzi. În timp ce păstrarea sub control a populației de șobolani sau de șoareci poate fi benefică, vânătorul nediscriminant poate deveni o amenințare pentru animalele și păsările de curte. Câinii sălbatici pot avea nevoie să vâneze pentru a supraviețui, dar există opțiuni mai bune pentru câini de companie.
Singura modalitate de a preveni vânătoarea inacceptabilă este păstrarea cățelușului sub supravegherea ta directă. Închide câinele într-un țarc sau ține-l în lesă atunci când este afară. Cel mai bine este să îi oferi câinelui posibilitatea de a-și folosi abilitățile de vânătoare, de ghidare și de urmărire.
Participarea câinelui la exerciții de vânătoare, cum ar fi probe de teren, cursuri de ademenire, expoziții de ghidare a turmelor sau alte competiții de câini pate fi benefică. Unele animale de companie își pot satisface nevoia de joc sau vânătoare prin aceste variante alternative.
Citește și: Cea mai bună hrană cu ingrediente naturale pentru câini
