Cum să cureți petele de urină ale câinilor

Cățeluș certat de stăpân pentru ce a făcut pe covor.

Un cățeluș poate avea mici „accidente” în timpul dresajului pentru mersul „la oliță”, ceea ce are ca rezultat pete prin diverse locuri din casă; dar mai rău decât atât, dacă te-apuci și-i schimbi mâncarea prea repede – și intestinele sale „protestează”–, sau dacă animăluţul nu se simte prea bine (și uita de tot dresajul de mers afară, chiar daca știe, sărăcuțul, unde ar fi trebuit să facă), o să ai și mai mult de furcă, să cureți după el.

Pe lângă faptul de a scăpa de mirosurile neplăcute, curățarea adecvată va ajuta la prevenirea altor asemenea evenimente nedorite.

De la un simplu „opaaa!”, se poate ajunge la „delicte” repetate, dacă pata anterioară nu a fost curățată cum trebuie, deoarece animăluţele pot detecta urme minime de miros, pe care oamenii nu le pot percepe.

Să dai repede cu un mop peste pată, s-ar putea să îți mulțumească nasul, dar mirosul rămas o să îl atragă pe cățelușul inocent înapoi la „locul crimei” să repete fapta murdară, încă o dată , și încă o dată…

Curățarea petelor

Unde descoperi „accidente” proaspete, înlătură imediat solidele și absoarbe cu o cârpă cât mai mult posibil, lichidul. Evită să folosești produse pe bază de amoniac. Pentru că urina conține amoniac, asemenea produse ar putea mima mirosul ei, și să transforme pata într-un loc și mai atractiv pentru cățeluș.

Odată ce urina a apucat să se usuce în covor sau pe perete, mesajele „pipi-mail” lăsate de cățel sunt și mai greu de localizat și curățat.

Pune-ți nasul la treabă și după ce ai stins luminile din casă, ajută-te cu o lampa UV de calitate, pentru a evidenția locurile suspecte – lumina acesteia va face ca urina să strălucească în întuneric.

Nu uita să extinzi cercetarea și pe verticală, pe pereți sau cuverturi, unde cățelușului cu piciorul ridicat îi place să țintească.

Cele mai bune produse nu doar curăță urina de câine sau nu acoperă mirosuri, ci neutralizează substanțele chimice care miros rău. Urina este compusă din uree, urocrom (substanță chimică principală responsabilă pentru culoarea galbenă a urinei) și acid uric. Primele două pot fi spălate, dar acidul uric este aproape imposibil de dizolvat și îndepărtat de pe suprafețe.

Produsele de curățare de calitate curăță ureea și urocromul, neutralizând mirosul acidului uric cu ajutorul enzimelor, sau încapsulează moleculele urinei ca să rețină mirosul.

Iată câteva exemple de produse care chiar funcționează. Întreabă de ele la magazinele petshop, sau la cabinetul veterinar, sau în magazine online.

Pui de cățel lângă o baltă de urină.

Produse recomandate:

Prezentată sub forma unui flacon cu pulverizator, are o formulă ce conține Pro-BacteriaTM (bacterii naturale nepatologice) și enzime, pentru curățarea petelor și eliminarea oricărei urme de material organic rămas în urma animalelor de companie.

Ingredientele din soluția Maskol neutralizează amoniacul din urină, fără să îl mascheze cu un miros de parfum. După folosire, Makol lasă un miros neutru.

Cu o formulă bazată pe ingrediente naturale (agenţi activi pe bază de plante) Sprayul BIO nu conţine SLS, clor, fosfaţi sau petrochimicale, are un PH neutru, şi lasă în urmă un miros plăcut de lămâie.

Adițional folosirii acestor tipuri de sprayuri, puteți folosi un spray repelent, al cărui scop este de a ține la distanță cățelușul, de locul unde a fost folosit.

Înainte de aplicare, locul pe care doriți să îl protejați trebuie curățat folosind unul din produsele pentru îndepărtarea petelor și mirosurilor de urină. Produsul nu îndepărtează mirosurile deja existente.

Sprayul îl va determina pe căţeluş să se ţină la distanţă de locul unde acesta a fost pulverizat, şi ajută la stoparea obiceiului de a marca teritoriul. Produsul este adaptat pentru utilizarea în interior, fără a cauza disconfort pentru oameni.

Poate fi folosit atât în interiorul casei, cât şi în exterior (balcon, terasă, grădină).

Citește următorul articol: 5 motive pentru a îți lua un cățeluș

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on pinterest
Pinterest
Share on print
Print
Share on twitter
Twitter

Mai multe articole

Caine stand culcat pe pamant.

16 câini foarte cuminți

Când câinii noștri nu au cel mai bun comportament, poate fi atât de greu să-i certăm; doar privind în ochii lor plini de remușcări și

Diferite jucarii pentru caini intr-un raft.

Tipuri de jucării pentru câini

Alege jucăriile potrivite pentru câinele tău Jocul și mestecatul sunt comportamente naturale ale câinilor. Deși unii câini se vor juca sau mesteca mai mult decât

Caine incercand sa isi muste coada.

Rănirea cozii câinelui

Cățeii de rase mari, cum ar fi labradorii, sunt atât de fericiți – și atât de mari – încât o vânturare fericită poate răni vârful

Caine cu un picior ridicat uitandu-se la o recompensa.

Cum să-ți dresezi câinele

Ești gata să începi să dresezi câinele sau cățelul? Antrenamentul adecvat și socializarea se numără printre nevoile de bază ale câinelui. Este important să începeți

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa şi:

Pisica obeza stand intr-un fotoliu.

Diabetul la pisici

Pentru unele pisici cu diabet, este posibilă vindecarea bolii sau remisiunea bolii pentru o perioadă de timp. Posibilitatea de vindecare sau remisie Pisicile care sunt

Citește mai mult »
Cățel stând în fund și uitându-se la baloane de săpun.

Balonarea la câini

Balonarea, cunoscută și ca dilatație-torsiune gastrică (GDV – Gastric Dilatation Volvulus), este un sindrom care poate pune în pericol viața tuturor câinilor. Cu toate acestea,

Citește mai mult »

ținem legătura!