Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, iar ouăle sunt o variantă ieftină, hrănitoare, care te va ajuta să îți începi dimineața. Dar când blănosul tău începe să se uite cu jind la omletă sau la ouăle prăjite, este sigur să-l lași pe prietenul tău patruped să mănânce ouă împreună cu tine?
Răspunsul scurt este da. Indiferent dacă sunt fierte sau gătite, ouăle pot fi recompense delicioase sau suplimente alimentare pentru câinele tău.
Atenție!
Asigură-te că nu îi dai câinelui ouă care sunt condimentate cu aditivi precum sare sau omletă care conține ceapă sau alte ingrediente potențial dăunătoare. De asemenea, ai grijă ca ouăle să nu conțină alți aditivi precum uleiul, untul sau piperul, care pot fi dăunători câinelui tău.
Cățelul tău are gusturi simple și cel mai probabil va devora până la ultima mușcătura din ouăle din vasul sau, fără niciun condiment, oricum (deși un strop de brânză presărată pe ouă ar face recompensa și mai specială).
Beneficiile ouălor pentru câini
Ouăle sunt bogate în proteine, în numeroși aminoacizi și acizi grași esențiali, vitamine (cum ar fi A și B12), acid folcic, fier, seleniu și riboflavină care pot oferi o serie de beneficii pentru sănătatea unui câine. Toate acestea pot îmbunătăți sănătatea pielii și blănii , a dinților și a oaselor.
Ca atare, ouăle sunt un ingredient folosit în multe diete de mâncare făcută în casă pentru animalele de companie și sunt considerate sigure și hrănitoare pentru majoritatea câinilor.
Ouăle pot fi încorporate în siguranță în dieta câinelui tău, totuși, acestea nu ar trebui să devină niciodată sursa lor principală de nutriție.
În general, ouăle trebuie consumate cu moderație de câteva ori pe săptămână atunci când sunt folosite ca supliment la alimente de înaltă calitate din comerț sau o dietă pe bază de carne.
Cum să îi dai câinelui ouă
Cu toate că ouăle sunt o “hrană umană” sigură pentru câini, consultă-te cu medicul veterinar înainte de a le oferi animalului de companie, mai ales că supraalimentarea cu ouă poate provoca probleme de sănătate, de la obezitate până la boli precum Salmonella.
Ouăle sunt foarte nutritive, dar acestea se întâmplă să fie bogate în grăsimi, așa că proprietarii se câini supraponderali ar trebui să îi ofere câinelui ouă cu moderație.
Crezi sau nu, nu numai că ouăle pot fi o gustare sănătoasă (și delicioasă) pentru câinele tău, dar poate ajuta chiar la rezolvarea problemelor cu stomacul, la fel ca puiul și orezul pentru atunci când bobițele pică prea greu pentru stomacul lor.
Medicul veterinar îți poate oferi îndrumări cu privire la câte ouă poate să tolereze animalul tău de companie.
Deși o anumită cantitate de bacterii provenite din alimente crude poate fi benefică pentru animalul tău de companie, stocarea corectă a ouălor te va ajuta să te asiguri că orice bacterie dăunătoare nu se poate dezvolta. De asemenea, este recomandat să cumperi ouă ecologice, de la găini crescute în aer liber, ori de câte ori este posibil.
Pericolele ouălor pentru câini
În istorie, câinii erau cunoscuți că furau din cuiburile păsărilor și mâncau ouăle complet crude – inclusiv coaja – dar, desigur, nu este recomandat pentru animalele de companie domestice de astăzi.
Consumul de ouă crude sau care nu sunt gătite complet are riscuri inerente pentru cățelul tău, la fel cum se întâmplă și la oameni – și, în timp ce aceste reacții adverse pot fi relativ rare, medicii veterinari recomandă gătirea ouălor înainte de a le hrăni câinelui tău.
Atenție!
Atât animalele de companie, cât și oamenii sunt expuși riscului de a contacta boli precum Salmonella din ouăle crude.
O boală transmisă de alimente pe care atât animalele, cât și oamenii o pot contacta din ouăle crude sau produse lactate contaminate, Salmonella se poate manifesta la animalul tău de companie cu simptome precum vărsături, febra, diaree (care ar putea fi sângeroasă), pierderea poftei de mâncare sau scăderea nivelului de activitate.
Animalele de companie cu cancer, infecții sau alte probleme grave de sănătate ar trebui să evite în special ouăle crude, deoarece sistemul lor imunitar nu va putea face față riscului de potențială contaminare.
Un alt pericol mai puțin cunoscut care poate fi cauzat de ingerarea prelungită de albușuri de oua crude este deficitul de biotină, care este cauzat de o enzimă din albușurile de ou care împiedică absorbția de biotină în organism.
Biotina este o vitamină din complexul B care promovează pielea sănătoasă, metabolismul, digestia și celulele atât la câini cât și la oameni. Deoarece albușurile de ou conțin acești inhibitori ai enzimei care pot interfera cu digestia – în special la cățeluși și câinii bătrâni- ouăle trebuie să fie oferite întotdeauna cu moderație.
Deși, cel mai probabil este nevoie de o cantitate excesivă de ouă pentru a provoca o deficiență de biotină la câinele tău, medicii veterinari încă avertizează să nu exagerezi.
Și, că întotdeauna, monitorizează-ți animalul de companie pentru orice semne de disconfort la stomac pentru a te asigura că prietenul tău patruped poate tolera gustările cu ouă omletă sau fierte, fără probleme.
Citește și: Cele mai drăguțe bandane pentru câini